Download Povestiri-stranii PDF

TitlePovestiri-stranii
File Size1.9 MB
Total Pages205
Table of Contents
                            CONTENTS
WILLIAM WILKIE COLLINS (1824-l889)
	Povestea călătorului despre un pat teribil de straniu (The Traveller’s Story of a Terribly Strange Bed)
	CORABIA FANTOMA (The Ghost Ship)
AMBROISE BIERCE (1842—1914)
	Degetul mijlociu al piciorului drept (The Middle Finger of Right Foot)
		Capitolul I
		Capitolul II
		Capitolul III
	De veghe lîngă mort (A Watcher by the Dead)
		I
		II
		III
		IV
		V
NATHANIEL HAWTHORNE (1804—1864)
	Experienţa Doctorului Heidegger (Dr. Heidegger's Experiment)
JOHN SHERIDAN LE FANU (1814—1873)
	O ÎNTIMPLARE STRANIE DIN VIATA PICTORULUI SCHALKEN - fiind un al şaptelea extras din moştenirea răposatului Francis Purcell, preot paroh de Drumcoolagh.
	(Strange Event in the Life of Schalken the Painter - being a Seventh Extract from the Legacy of the Late Francis Purcell, P. P. of Drumcoolagh.)
	SUSPICIUNEA (Mistrust)
		Capitolul I
		Capitolul II
		Capitolul III
		Capitolul IV
		Capitolul V
		Capitolul VI
		Capitolul VII
		Capitolul VIII
		Capitolul IX
		Capitolul X
		Capitolul XI
		Capitolul XII
	STAFIA MIRELUI - o istorisire a călătorului (The Spectre Bridegroom - a Traveler's Tale)
		LEGENDA VĂGĂUNII SOMNOROASE -  găsită printre lucrările răposatului Diedrick Knickerbocker (The Legend of Sleepy Hallow - Found among the Papers of the Late Diedrick Knickerbocker)
                        
Document Text Contents
Page 102

Povestiri stranii

Dar Blanche ţinea prea mult la tatăl ei, ca să poată crede că este în
afară de pericol pînă cînd propriii ei ochi n-o vor fi convins că într-adevăr
este sănătos şi teafăr. Îl găsi foarte palid şi slăbit, cu memoria abia atît de
limpede cît să-i permită să înţeleagă pe de-a-ntregul evenimentele ce
avuseseră loc. Blanche căzu în genunchi alături de canapeaua pe care se
odihnea, aruncîndu-şi de gîtul lui, cu dragoste, braţele albe.

— Ai auzit totul, copila mea? Ştii de ce înfiorătoare crimă este
acuzat tatăl tău? Dar sînt sigur că nu mă crezi în stare de ...

— Nici ea, nici nimeni altcineva nu poate crede asta, îl întrerupse
Ulrica, afară doar de cei ce sînt interesaţi să te distrugă, împreună cu
întreaga ta casă. Mai mult, oricine în afară de tine ştia prea bine că mai
devreme sau mai târziu ranchiuna şi lăcomia contelui Rudiger trebuiau să
se termine cu un război făţiş, dar cine ar fi crezut, şi cu atît mai puţin eu,
că va scorni o minciună atît de grosolană ca să înceapă ostilităţile? Tocmai
pe tine să te acuze de uciderea unui copil! Ei care abia acum şapte luni ne-
au lipsit de...

— Pace! Pace! Ulrica, să nu mai aud de asta! Dar spune-mi...
gîndurile încă îmi umblă aiurea ... este deci adevărat că fiul lui Rudiger a
fost asasinat?

— Cum nu se poate mai sigur. A fost găsit ucis într-una din pădurile
noastre şi ceea ce face faptul mai dureros este că unul dintre servitorii
noştri a fost asasinul. El şi-a mărturisit crima pe patul de tortură şi a murit
la cîteva momente după asta; mort (oribil de spus) cu o minciună, caldă
încă, pe baze. Fiindcă — vai! Bietul meu soţ! — în ultimele sale momente a
declarat că tu îl plătiseşi să-l asasineze pe bietul băiat!

— Eu? exclamă Gustavus şi se ridică de pe canapea. A mărturisit el
asta? Nu, aşa ceva nu se mai poate îndura, sub o astfel de învinuire nu se
mai poate trăi. Aduceţi-mi armura, înşeuaţi-mi calul!

Pornesc chiar acum în galop spre Frankheim, îmi voi susţine
nevinovăţia cu toată forţa de neînfrînt a adevărului, voi cere să fiu cercetat
prin oricare ordalie, prin foc, prin apă... Ba da, ba da, nu mă opriţi, trebuie
să merg la Rudiger pe dată şi fie îl voi convinge că sînt nevinovat, fie voi
pieri de mîna lui...

Se năpusti spre uşă, dar toţi cei prezenţi se grăbiră să-i împiedice
trecerea.

— Conte, e o nebunie! exclamă cavalerul Ottokar. Te năpusteşti la

102

Page 204

Povestiri stranii

afundată in noroi, şaua; urma copitelor calului, adînc întipărită pe drum şi
fără tăgadă datorată unei viteze nebune, duceau spre pod, dincolo de
care, pe malul unde pîrîul era mai lat iar apa curgea adîncă şi neagră, fu
găsită pălăria nefericitului Ichabod şi, chiar lîngă ea, un dovleac sfărîmat.

Pîrîul fu cercetat cu de-amănuntul, dar corpul dascălului nu fu
descoperit nicăieri. Hans Van Ripper, ca păstrător al averii sale, îi examină
bocceaua în care-i încăpeau toate bunurile lumeşti. Ele erau alcătuite din
două cămăşi şi jumătate, două gulere tari, o pereche ori două de ciorapi
lungi, uzaţi, un costum scurt, străvechi, de catifea în dungi, un brici ruginit,
o carte de psalmi cu multe pagini îndoite la colţuri şi un fluier rupt. Cît
priveşte cărţile şi mobila şcolii, ele aparţineau comunităţii, afară de „Istoria
vrăjitoriei” de Cotton Mather, de „Noul Almanah Englez” şi de o carte de
vise şi ghicirea norocului; în ultima fu găsit un petec de hîrtie de desen,
mîzgălit şi pătat după mai multe zadarnice încercări de a compune nişte
versuri întru slăvirea moştenitoarei lui Van Tessel. Cărţile alea magice şi
mîzgălitura poetică fură încredinţate focului de Hans Van Ripper, care, de
atunci, hotărî să nu-şi mai trimită copiii la şcoală. Oricîţi bani va fi avut
învăţătorul - şi el tocmai îşi primise simbria pe trimestru abia cu o zi sau
două înainte - trebuie că i-a avut asupră-i în momentul dispariţiei.

Întâmplarea asta misterioasă prilejui multe discuţii şi presupuneri la
biserică în duminica următoare. Cete de cască-gură şi flecari se adunaseră
în cimitir, la pod şi pe locul în care fuseseră găsite pălăria şi dovleacul.
Erau amintite păţaniile lui

Brouwer, Bones şi a multor altora, şi după ce le cercetară
sîrguincios pe toate, întorcîndu-le pe-o parte şi pe alta, după ce le-au
comparat cu amănuntele cazului de faţă, oamenii îşi clătinară capetele,
încheind că Ichabod fusese cu siguranţă răpit de călăreţul hessian.

Cum fusese burlac şi nu datora nimic nimănui, nimeni nu şi-a mai
bătut capul cu el, şcoala a fost mutată în altă zonă a văgăunii şi alt dascăl
domni în locul lui.

Este drept că, la cîţiva ani după întîmplare, un bătrîn fermier care
plecă pînă la New York într-o vizită, şi de la care s-a aflat acolo toată
păţania cu strigoiul, a adus acasă vestea că Ichabod Crane încă trăia, că
părăsise ţinutul în parte de frica strigoiului şi a lui Hans Van Ripper, în
parte din cauza umilinţei de a fi concediat brusc de bogata moştenitoare,
că se aşezase într-un colţ depărtat al ţării, că ţinuse o şcoală şi studiase
dreptul în acelaşi timp, că fusese admis în barou, că devenise politician, că
se ocupase de succesul candidaţilor în alegeri, că scrisese pentru ziare şi

204

Similer Documents